Evoluția cântarelor

În trecut, oamenii măsurau cu primele cântare, care se numeau cântare cu brațe egale. Acestea se bazează pe principiul pârghiei cu două brațe de lungimi egale. Tăvile sunt suspendate la capătul brațelor lungi. Pe una dintre tăvi se află obiectul a cărui greutate dorim să o aflăm, iar pe cealaltă folosim greutăți. Limba de la mijlocul pârghiei permite citirea exactă a momentului în care ambele părți sunt în echilibru. Aceste cântare erau utilizate în Egiptul Antic, Babilon și China.

Ulterior, în existența Imperiului Roman, au apărut cântarele cu scară pe un singur braț. Pe braț se deplasa o greutate. Acesta a fost un mare progres, deoarece se putea folosi un singur cântar cu un domeniu larg de cântărire și cu o singură greutate.

În anul 1669, profesorul Gilles Personne de Roberval (francez) a inventat cântarele de echilibrare cu paralelogram. Aceste cântare au fost utilizate chiar și după primul război mondial, dar au fost anterior modificate. Ele erau cunoscute și sub numele de cântare cu pârghie. Aveau două tăvi și o limbă care era destul de precisă.

Printre cele mai importante invenții se numără cântarele zecimale și decimale, care au fost elaborate în anul 1820 de către cântarul din Strasbourg, Quitenz. Acestea erau destinate pentru greutăți mai mari, în raport de 1:10, pentru echilibrare fiind necesară o greutate de 10 ori mai mică.

La mijlocul secolului al XIX-lea s-a revenit la principiul cântarelor romane. Acestea erau destinate mai mult ca și cântare de masă sau cântare personale. Greutatea se ajusta prin deplasarea greutății pe scară, existând două scări (grosieră și fină).

La începutul secolului al XX-lea au început să fie fabricate cântarele rapide, care funcționau pe principiul înclinat. Avantajul acestor cântare era că sarcina trebuia doar așezată pe tavă și cântarele, prin înclinarea pârghiei înclinate, indicau greutatea pe scară. Aceste cântare clasice sunt utilizate și astăzi.

Cântarele cu pârghie sunt destul de complexe și uneori manifestă inerție. De aceea au apărut cântarele pe principiul arcului. Acestea sunt cunoscute și sub numele de cântare personale sau de bucătărie. În fereastră se rotește scala, care funcționează pe principiul arcului comprimat.

Primul brevet pentru un senzor electromecanic datează din anul 1908, cântarele pe acest principiu au început să fie dezvoltate în SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. Abia câțiva ani mai târziu au atins o precizie comparabilă cu cântarele cu pârghie. În prezent, ca senzor al corpului de măsurare sunt folosiți semiconductori și informația despre greutatea respectivă este afișată electronic pe un ecran. Cântarele electronice pot măsura greutatea cu o precizie de până la un microgram.